ORÍGINE, origini, s.f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, provenienţă; izvor, obârşie. ♢ Loc. adj. De origine = a) de provenienţă, de natură; b) originar. 2. Apartenenţă prin naştere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită naţiune. ♢ Loc. adj. De origine = de obârşie, de baştină, de neam, de naţionalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafaţă sau în spaţiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotaţie sau cu o gradaţie, de la care începe numerotaţia sau gradaţia. [Var.: orígină s.f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine.

ORÍGINE s. 1. geneză, (livr.) matrice. (~ unui fenomen.) 2. început, obârşie, provenienţă, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sâmbure. (~ daco-latină a limbii române.) 3. (LINGV.) v. etimologie. 4. naştere, obârşie, provenienţă, (livr.) extracţie, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiţă, (astăzi rar) seminţie, (înv. şi reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era ţăran prin ~.) 5. ascendenţă, obârşie. (Are o ~ modestă.) 6. v. obârşie. 7. v. sursă. 8. v. cauză.

orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini

ORÍGIN//E ~i f. 1) Moment iniţial al unei existenţe; punct de plecare; sursă. 2) Apartenenţă socială sau etnică; obârşie; provenienţă; ascendenţă; matcă. 3) mat. Punct geometric, situat pe o axă, în raport cu care se stabileşte poziţia oricărui punct al axei. [G.-D. originii] /<lat. origo, ~inis, fr. origine

ORÍGINE s.f. 1. Obârşie; început; izvor. 2. Faptul de a se trage dintr-o familie, dintr-un popor etc.; apartenenţa prin naştere la o anumită familie, un grup social, o naţiune etc. 3. (Mat.) Punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). [< lat. origo, originis, cf. fr., it. origine].