ETIMOLOGÍE, (2) etimologii, s.f. 1. Stabilirea originii unui cuvânt. 2. Etimon.

ETIMOLOGÍE, etimologii, s.f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluţiei lui fonetice şi semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ♢ Etimologie multiplă = provenienţă a unui cuvânt din două sau mai multe surse diferite. Etimologie populară= modificarea formei unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influenţa unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă sau uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia.

ETIMOLOGÍE s. (LINGV.) 1. origine. (A stabilit ~ cuvântului.) 2. v. etimon.

ETIMOLOGÍE s. v. morfologie.

etimologíe s. f., art. etimología, g.-d. art. etimologíei; pl. etimologíi, art. etimologíile

ETIMOLOGÍ//E ~i f. 1) Ramură a lingvisticii, care se ocupă cu studiul originii cuvintelor, stabilind evoluţia lor fonetică şi semantică. 2) Explicaţie a originii unui cuvânt. /<fr. étymologie, lat. etymologia

Etimologie traca?? Taruthin, Tarusinas, Tarutinos – lancier (http://members.tripod.com/Ğroznijat/thrac/thrac₄b.html)

ETIMOLOGÍE s.f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu istoria cuvintelor, stabilind originea şi evoluţia formei şi a sensului lor. 2. Explicare istorică a sensului şi a formei unui cuvânt. ♦ Etimon. ♢ Etimologie populară = modificare a unui cuvânt sub influenţa unui alt cuvânt mai cunoscut, cu care are asemănări şi de la care s-ar putea crede că derivă; etimologie multiplă = explicarea originii unui cuvânt prin toate etimoanele probabile. [Gen. -iei. / cf. fr. étymologie, lat., gr. etymologia – studiul înţelesului adevărat < etymos – adevărat, logos – studiu].

etimologie