OSTENTÁŢIE, ostentaţii, s.f. Punere în valoare în mod provocator a unei insuşiri; prezentare demonstrativă, etalare pretenţioasă a ceva. ♢ Loc. adv. Cu ostentaţie = în mod demonstrativ, ostentativ. [Var.: ostentaţiune s.f.] – Din fr. ostentation, lat. ostentatio, -onis.

ostentáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. ostentáţia(sil. -ţi-a), g.-d. art. ostentáţiei; pl. ostentáţii, art. ostentáţiile(sil. -ţi-i-)

OSTENTÁŢI//E ~i f. Etalare excesivă şi indiscretă a unui avantaj sau a unei calităţi. [G.-D. ostentaţiei] /<fr. ostentation, lat. ostentatio, ~onis

OSTENTÁŢIE s.f. (Liv.) Atitudine de paradă, de provocare; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva. [Gen. -iei, var. ostentaţiune s.f. / cf. fr. ostentation, it. ostentazione].