OSTRÉŢ, ostreţe, s.n. Şipcă folosită la facerea gardurilor; îngrăditură de şipci, de zăbrele sau de pari; gard.

OSTRÉŢ, ostreţe, s.n. Fiecare dintre şipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, aşezat în apă de-a curmezişul unui râu sau al unei bălţi spre a opri trecerea peştilor şi a uşura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea şi păstrarea peştilor vii. – Din bg. ostreţ.

OSTRÉŢ s. (PESCUIT) (pop.) coteţ, horeţ, juvelnic, (reg.) mandră, zăton.

OSTRÉŢ s. v. cocleţ, gratie, leasă, leaţ, şipcă, zăbrea.

ostréţ s. n., pl. ostréţe

OSTRÉŢ ~e n. 1) Vergea dintr-un gard. 2) Gard din vergele. 3) Gard de nuiele sau de trestie care se aşază de-a curmezişul unei ape pentru a opri trecerea peştilor şi a uşura prinderea lor. /<bulg. ostreţ