GRÁTIE, gratii, s.f. Fiecare dintre vergelele care se aşază (paralel) în tocul (sau în faţa) uşilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcătuind împreună un ansamblu fix sau semimobil, care serveşte ca măsură de siguranţă sau ca motiv arhitectonic. – Lat. *gratis (= cratis).

GRÁŢIE, graţii, s.f. 1. Drăgălăşenie, fineţe, gingăşie demonstrate de o fiinţă în mişcări, atitudini etc.; atracţie particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mişcare etc.; farmec. ♢ (În mitologia romană) Cele trei graţii sau graţiile = cele trei zeiţe considerate ca personificări ale frumuseţii şi gingăşiei feminine. ♢ Expr. (Peior.) A face graţii = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi şi atitudini afectate; b) a-şi manifesta în mod nejustificat nemulţumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoinţă, preferinţă, favoare de care se bucură cineva. ♢ Expr. A intra în graţiile cuiva = a câştiga încrederea, bunăvoinţa cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ♢ Anul de graţie..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziţie) Datorită. – Din lat. gratia.

Graţie ≠ dizgraţie

GRÁŢIE s., prep. 1. s. v. drăgălăşenie. 2. s. v. delicateţe. 3. s. mlădiere, supleţe, zvelteţe. (ă mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.

GRÁŢIE s. v. favoare, graţiere, protecţie.

GRÁTIE s. zăbrea, (pop.) ostreţ, (Transilv.) roştei. (Fereastră cu ~ii.)

GRÁTIE s. v. spetează.

grátie s. f. (sil. -ti-e), art. grátia (sil. -ti-a), g.-d. art. grátiei; pl. grátii, art. grátiile (sil. -ti-i-)

gráţie prep.

gráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. gráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. gráţiei; pl. gráţii, art. gráţiile (sil. -ţi-i-)

GRÁŢI//E ~i f. 1) Fineţe şi uşurinţă în mişcări, forme, atitudini. 2): Cele trei ~i cele trei zeiţe considerate drept întruchipare a feminităţii şi gingăşiei. ♢ A face ~i a) a căuta să pară atrăgător; b) a face mofturi. 3) Bunăvoinţă cu care este tratat cineva. ♢ Lovitură de ~ a) acţiune care încununează cu succes o luptă; b) argument suprem. A intra în ~a (sau ~ile) cuiva a câştiga bunăvoinţa cuiva. 4) (cu valoare de prepoziţie) Mulţumită (cuiva sau a ceva); datorită. [G.-D. graţiei; Sil. -ţi-e] /<lat. gratia

GRÁTI//E ~i f. (la uşi sau la ferestre) Vergea (de fier) care se fixează în toc (sau într-o ramă) formând împreună un baraj protector; zăbrea. /<lat. gratis

GRAŢIE I. s. f. 1. DrĂ?gĂ?lĂ?şenie, gingĂ?şie, fineţe, eleganţĂ? (în atitudini, în mişcĂ?ri). â?? (pl.) Atitudini, cuvinte drĂ?gĂ?laşe. â?? BunĂ?voinţĂ?, favoare. o A intra în -ile cuiva = a obţine bunĂ?voinţa cuiva. 2. Har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordĂ? oamenilor pentru a se mântui. o Stare de ~ = creaţie poeticĂ?; poezie; ipostazĂ?, inspiraţie poeticĂ?. 3. loviturĂ? de ~ = loviturĂ? care aduce sfârşitul, moartea. 4. (mit.) Fiecare dintre cele trei zeitĂ?ţi care personificau graţia şi frumuseţea femininĂ?. II. prep. Cu ajutorul, datoritĂ?. -Din lat. Gratia, it. Grazia, /II/ fr. Grâce Ă?

GRAŢIE I. s. f. 1. DrĂ?gĂ?lĂ?şenie, gingĂ?şie, fineţe, eleganţĂ? (în atitudini, în mişcĂ?ri). â?? (pl.) Atitudini, cuvinte drĂ?gĂ?laşe. â?? BunĂ?voinţĂ?, favoare. o A intra în -ile cuiva = a obţine bunĂ?voinţa cuiva. 2. Har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordĂ? oamenilor pentru a se mântui. o Stare de ~ = creaţie poeticĂ?; poezie; ipostazĂ?, inspiraţie poeticĂ?. 3. loviturĂ? de ~ = loviturĂ? care aduce sfârşitul, moartea. 4. (mit.) Fiecare dintre cele trei zeitĂ?ţi care personificau graţia şi frumuseţea femininĂ?. II. prep. Cu ajutorul, datoritĂ?. -Din it. Gratia, it. Grazia, /II/ fr. Grâce Ă?

GRÁŢIE s.f. 1. Gingăşie, fineţe, eleganţă (în atitudini, în mişcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălaşe; drăgălăşenii, farmece. ♢ A intra în graţiile cuiva = a obţine bunăvoinţa cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeităţi feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria şi frumuseţea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulţumită. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].