PĂLĂMÍDĂ¹, pălămide, s.f. 1. Plantă erbacee perenă din familia compozitelor, cu tulpină înaltă, cu rădăcini adânci, cu frunzele întregi sau crestate, acoperite pe margini cu spini, care este foarte vătămătoare pentru semănături (Cirsium arvense). 2. Plantă erbacee bienală din familia compozitelor, cu frunze spinoase, păroase şi cu flori roşii (Carduus crispus). – Din bg. palamida.

PĂLĂMÍDĂ², pălămide, s.f. Peşte marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici şi cu numeroşi dinţi pe fălci (Sarda sarda). ♢ Compus: pălămidă-de-baltă = peşte mic cu corpul acoperit cu plăci osoase şi cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.

PĂLĂMÍDĂ s. (BOT.; Cirsium arvense) (reg.) crăpuşnic, scaiete.

PĂLĂMÍDĂ s. v. ciulin, gălbinare, ghimpe, holeră, limba-oii, scai, scaiete, scai-galben, talpa-ursului.

pălămídă (bot., zool.) s. f., g.-d. art. pălămídei; pl. pălămíde

PĂLĂMÍD//Ă¹ ~e f. Peşte marin răpitor de talie medie, albastru-negru pe spinare, cu înotătoare spinoase şi cu mulţi dinţi. ♢ ~-de- baltă peşte dulcicol de talie mică, cu cap fusiform, de culoare verde-gălbuie, cu pete negre, având spini dorsali şi plăci osoase laterale. /<ngr. palamídha

PĂLĂMÍD//Ă² ~e f. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, ramificată, având frunze, de obicei, adânc crestate, spinoase împrejur, şi flori de culoare liliachie, care creşte prin semănături. /<bulg. palamida

PĂLĂMIDĂ, pălămide, s.f. (Iht.) Peşte marin, înrudit cu tonul, dar mult mai mic, prezent şi în Marea Neagră, având carnea gustoasă şi fără oase, foarte apreciat ca peşte de consum (Sarda sarda); germ. Pelamide; se comercializează ca (engl.) bonito.

pălămídă, pălămíde, s.f. (reg.) despărţitură mică, în formă de cutie, în interiorul unei lăzi sau al unui dulap; chichiţă.