PEŢITÓR, -OÁRE, peţitori, -oare, subst. 1. S.m. şi f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinţilor sau rudelor acesteia; (înv. şi pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ♢ Expr. Să (ne) şadă peţitorii, formulă glumeaţă cu care un musafir este invitat să ia loc sau să (mai) stea. 2. S.f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijloceşte cunoştinţa a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peţi + suf. -tor.

PEŢITÓR s. v. ginere, mire, pretendent.

PEŢITÓR s. (pop.) logoditor, (reg.) mânător, staroste, stărostoi, (Mold. şi Bucov.) grăitor, (Transilv.) votru, (înv.) mijlocitor. (~ la o fată de măritat.)

peţitór s. m., pl. peţitóri

PEŢIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană trimisă la părinţii unei fete spre a o cere în căsătorie pentru altcineva. /a peţi + suf. ~tor