PERMÍTE, permít, vb. III. Tranz. 1. A lăsa, a accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel (şi a nu-l împiedica); a încuviinţa, a îngădui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-şi lua libertatea de a face ceva; a-şi îngădui, a îndrăzni. – Din fr. permettre, lat. permittere.

A permite ≠ a interzice

PERMÍTE vb. 1. v. aproba. 2. v. îngădui. 3. v. îndreptăţi. 4. v. prilejui. 5. a da, a îngădui. (Nu e ~ oricui să facă aşa ceva.) 6. v. aştepta. 7. a cuteza, a îndrăzni, a-şi îngădui. (Cum îţi ~ una ca asta ?)

permíte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. permít, 1 pl. permítem, 2 pl. permíteţi; conj. prez. 3 sg. şi pl. permítă; part. permís

A PERMÍTE permít tranz. 1) (acţiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a îngădui; a încuviinţa. ~ organizarea mitingului. 2) (construit cu dativul subiectului şi urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-şi da voie în mod conştient; a-şi asuma dreptul; a-şi îngădui. Îmi permit să plec. ♢ A-şi ~ prea multe a fi obraznic cu cineva; a trece de limita bunei-cuviinţe. /< lat. permittere, fr. permettre

PERMÍTE vb. III. tr. 1. A îngădui, a încuviinţa, a da voie. 2. A-şi îngădui să facă ceva; a îndrăzni. [P.i. permít. / < lat. permittere, cf. fr. permettre].