PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

A se plictisi ≠ a se distra

PLICTISÍ vb. 1. a se sătura, a i se urî, (rar) a se anosti, (Mold. şi Bucov.) a se lehămeti, (înv. şi fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (S-a ~ de moarte să stea în casă.) 2. v. enerva. 3. v. cicăli.

plictisí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. plictiseáscă

A PLICTIS//Í ~ésc tranz. 1) A face să se plictisească. 2) A deranja întruna, repetând insistent acelaşi lucru; a pisa; a necăji. /<ngr. pliktisa

A SE PLICTIS//Í mă ~ésc intranz. A cădea într-o uşoară depresiune sufletească (cauzată de lipsa de ocupaţie, de monotonie, de singurătate etc.). /<ngr. pliktisa