POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care aparţine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeţi, demn de a fi motiv de inspiraţie; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S.f. (Şi adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creaţia poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creaţia poetică. 4. S.f. Ansamblu de forme şi de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitkós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique.

Poetic ≠ apoetic

POÉTIC adj. (înv.) poeticesc. (O imagine ~.)

POÉTIC s. v. poet.

poétic adj. m., pl. poétici; f. sg. poétică, pl. poétice

POÉTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de poezie; propriu poeziei. Imagine ~că. ♢ Licenţă ~că v. LICENŢĂ. 2) fig. Care este plin de poezie; care încântă prin frumuseţe şi prin farmec. /<ngr. poiitikós, lat. poeticus, poetica, fr. poétique

POÉTIC, -Ă adj. 1. Propriu, caracteristic poeziei, de poezie. ♢ Artă poetică v. artă; licenţă poetică v. licenţă. 2. (Fig.) Propriu a inspira un poet; (p. ext.) încântător, minunat. // s.n. Categorie estetică desemnând genul poetic. [Pron. po-e-, pl. -ci, -ce. / < lat. poeticus, cf. fr. poétique].