POLITICÁ, politicale, s.f. (Fam.; mai ales la pl.) Chestiune politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ţine de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí.

POLÍTICĂ s. v. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rânduială, tipic.

POLÍTICĂ s. 1. (înv.) politichie. (O ~ democratică.) 2. diplomaţie. (A uzat de o ~ inteligentă.)

polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici

POLÍTICĂ, politici, s.f. – V. politic (I) [DEX'98]

POLÍTI//CĂ ~ci f. 1) Totalitate de scopuri şi obiective urmărite de clasele sau grupurile sociale în lupta pentru interesele lor, precum şi metodele şi mijloacele cu ajutorul cărora se ating aceste scopuri şi obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ♢ ~ vamală sistem de reglementare de către stat a importului şi a exportului de mărfuri. ~ economică sistem de măsuri economice înfăptuite de un stat. 2) fam. Manieră de a acţiona pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique

POLÍTICĂ s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, în raport cu statul, determinată de interesele şi de scopurile lor; activitate a organelor puterii şi conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne şi externe, care reflectă orânduirea socială şi structura economică a ţării; participare la treburile statului. 2. Fel de a înţelege şi de a acţiona într-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-şi atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].