CEREMONÍE, ceremonii, s.f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obişnuite la solemnităţi; paradă, solemnitate, fast. ♦ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfăşurarea unei solemnităţi. ♦ Totalitatea formelor de politeţe folosite în relaţiile dintre membrii societăţii. ♦ Formă exterioară a unui cult (religios); slujbă. [Var.: (Înv.) ţeremónie s.f.] – Din pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.

CEREMONÍE s. 1. v. ceremonial. 2. v. solemnitate. 3. v. pompă. 4. v. paradă. 5. v. serviciu.

ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile

CEREMONÍ//E ~i f. 1) Sărbătoare solemnă; solemnitate. ~ nupţială. ♢ ~ religioasă serviciu divin. 2) Eveniment solemn care se desfăşoară după anumite reguli. 3) Respectare exagerată a convenienţelor; etichetă excesivă. Ţinută de ~. ♢ Cu ~i în mod prea festiv. Fără ~i simplu; familiar. [Art. ceremonia; G.-D. ceremoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cérémonie, lat. caerimonia

CEREMONÍE s.f. Formalitate (mai ales de protocol) care se foloseşte la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ Forma exterioară a unui cult (religios); slujbă. ♦ Ansamblul formelor de politeţe, uzitate în raporturile dintre membrii unei societăţi sau grupări sociale. [Gen. -iei. / < fr. cérémonie, cf. lat. ceremonia].

ceremoníe (-íi), s.f. – Paradă, fast, etichetă. – Var. ceremónie, ţeremonie, ţerimonie, toate înv. – Mr. ţirimone. Lat. caerimonia, it. cerimonia (sec. XVII), în parte prin intermediul pol. ceremonia, cerymonia (intermediarul rus., propus de Sanzewitsch 211 şi DAR, nu este posibil, avînd în vedere data); cf. ngr. τσερεμονία, alb. čeremonie, bg. ceremonija. – Der. ceremonial (var. ţeremonial), s.n. (totalitatea regulilor sau formelor de etichetă întrebuinţate la o ceremonie); ceremonios, (var. ţeremonios), adj. (care se comportă cu politeţe, solemn).