POZÍŢIE, poziţii, s.f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este aşezat cineva sau ceva (în spaţiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relaţie existentă între două fiinţe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operaţiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operaţii. 2. Teren, loc pe care sunt aşezate trupele pe front sau vasele de război pe mare şi folosit ca bază de atac sau de apărare. ♢ Expr. A lua poziţie = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-şi exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menţine) pe poziţie = a-şi menţine părerile, hotărârile. A se găsi pe poziţii opuse (sau pe aceeaşi poziţie etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeaşi părere). 3. Atitudine, ţinută. ♦ Spec. Atitudine de nemişcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reacţionează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziţie – a fi gravidă. 5. Condiţie, situaţie, stare în care se găsesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situaţie (înaltă) pe care o deţine cineva în viaţa socială, politică; rang. [Var.: (înv.) poziţiúne s.f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

POZÍŢIE s. v. graviditate, sarcină.

POZÍŢIE s. 1. atitudine, port, poză, ţinută, (livr.) alură, postură, (rar) staţiune. (Are o ~ corectă a corpului.) 2. v. figură. 3. v. aşezare. 4. v. unghi. 5. v. situaţie. 6. v. loc. 7. v. condiţie. 8. v. rang. 9. v. demnitate. 10. caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, situaţie, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ nu poate acţiona.)

pozíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. pozíţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. pozíţiei; pl. pozíţii, art. pozíţiile (sil. -ţi-i-)

POZÍŢI//E ~i f. 1) Loc ocupat de un obiect sau de o persoană în raport cu alt obiect sau cu altă persoană. 2) Mod de aşezare sau de situare în spaţiu. ~ orizontală. 3) Situaţie dictată de circumstanţe. ~ critică. 4) Situaţie socială; rang. ~ de director. 5) Consideraţie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; părere; judecată; opinie; cuvânt. ♢ A se afla (sau a se găsi) pe ~i opuse a avea păreri contrare referitor la o problemă. 6) mil. Loc pe care sunt situate trupele pe front sau vasele de război pe mare. ~ de luptă. ~ defensivă. [G.-D. poziţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. position, lat. positio, ~onis

POZÍŢIE s.f. 1. Loc al unei persoane sau al unui obiect în raport cu ceva; loc unde se găseşte ceva. ♦ Felul, situaţia în care sunt aşezate, plasate o persoană, un lucru etc. 2. Loc ocupat de un luptător sau de o unitate pe câmpul de bătaie. ♦ (Muz.) Loc al unei note pe portativ. 2. Situaţie; (spec.) situaţie socială, rang. [Gen. -iei, var. poziţiune s.f. / cf. fr. position, lat. positio].