DEMNITÁTE, (2) demnităţi, s.f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreţie. 2. (Mai ales la pl.) Funcţie sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn).

DEMNITÁTE s. v. vrednicie.

DEMNITÁTE s. 1. poziţie, rang, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orânduială, şedere, vrednicie. (Ocupă o ~ înaltă în stat.) 2. v. titlu. 3. v. onoare.

demnitáte s. f., g.-d. art. demnităţii; pl. demnităţi

DEMNIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter demn; destoinicie. 2) Atitudine demnă. 3) Comportare demnă. 4) Înaltă funcţie de stat. [Art. demnitatea; G.-D. demnităţii] /<lat. dignitas, ~atis

DEMNITÁTE s.f. 1. Calitatea de a fi demn; prestigiu. ♦ Gravitate, măreţie. 2. Post, funcţie, situaţie sau grad mare în stat, într-o mare organizaţie etc. [Cf. lat. dignitas, fr. dignité, după demn].