PRAGMÁTIC, -Ă, pragmatici, -e, adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. 2. (Înv.; în expr.) Istorie pragmatică = prezentare istorică care se ocupă numai de succesiunea evenimentelor politice şi militare, fără a ţine seama de complexul economic şi cultural al dezvoltării societăţii. Sancţiune pragmatică = (în ţările din apusul Europei) decret de stat privitor la o importantă problemă laică sau bisericească. – Fr. pragmatique (< gr.).

PRAGMÁTIC, -Ă, pragmatici, -ce, adj. 1. Care aparţine pragmatismului, referitor la pragmatism, bazat pe pragmatism; care ia în consideraţie eficacitatea, utilitatea practică. ♦ Care judecă exclusiv în funcţie de utilitatea practică (reală sau aparentă). 2. (În sintagmele) Istorie pragmatică = prezentare istorică limitată la fapte, la evenimente. Sancţiune pragmatică = (în unele ţări) decret de stat privitor la o importantă problemă laică sau bisericească. – Din fr. pragmatique.

PRAGMÁTIC adj. v. practic.

pragmátic adj. m., pl. pragmátici; f. sg. pragmátică, pl. pragmátice

PRAGMÁTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de pragmatism; propriu pragmatismului. Concepţie ~că. 2) depr. (despre persoane) Care apreciază realitatea numai în funcţie de utilitatea practică a acesteia. Politician ~. /<fr. pragmatique

PRAGMÁTIC, -Ă adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. ♦ (Peior.) Care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică. 2. Bazat pe studierea faptelor. 3. (Ist.) Pragmatica sancţiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă. [Cf. fr. pragmatique, lat. pragmaticus < lat., gr. pragma – afacere].