PRÁCTIC, -Ă, practici, -ce, adj. 1. Care se poate executa sau care se efectuează în mod concret; care se verifică prin practică şi se poate aplica în viaţă; care se bazează pe practică; concret, real. ♦ Care corespunde necesităţilor de fiecare zi; care este uşor de întrebuinţat, util, comod sau economicos. 2. (Despre oameni) Care ştie să se orienteze în viaţa de toate zilele, care ştie să aplice cunoştinţele la viaţa de toate zilele, care are simţul realităţii; p. ext. îndemânatic, destoinic, priceput. – Din fr. pratique, lat. practicus.

PRÁCTIC adj. 1. v. eficace. 2. comod, lesnicios. (O soluţie ~.) 3. pozitiv, realist. (Un spirit ~.) 4. pragmatic, utilitar, utilitarist. (O concepţie ~.) 5. aplicat. (Învăţământ ~.)

PRÁCTIC adj. v. abil, bun, capabil, com-petent, destoinic, deştept, dibaci, dotat, experimentat, ingenios, iscusit, isteţ, încercat, îndemânatic, înzestrat, meşter, practician, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic.

práctic adj. m., pl. práctici; f. sg. práctică, pl. práctice

PRÁCTI//C ~că (~ci, ~ce) (în opoziţie cu teoretic) 1) Care ţine de practică; propriu practicii. Activitate ~că. 2) Care este bine adaptat pentru a fi folosit într-un anumit scop; care poate fi folosit sau mânuit cu uşurinţă; comod. 3) (despre persoane) Care se orientează cu abilitate în viaţa cotidiană; care află aplicare oricăror lucruri sau situaţii; priceput. Femeie ~că. /<fr. pratique, lat. practicus

PRÁCTIC, -Ă adj. 1. Referitor la practică. ♦ Care tinde către o acţiune, către o realizare; care realizează, dă rezultate concrete; util. ♦ Comod, folositor; ingenios. 2. Cu spirit de acţiune; îndemânatic, destoinic. [Cf. fr. pratique, germ. praktisch < lat. practicus].