PREDICÁT, predicate, s.n. 1. (Gram.) Parte principală a propoziţiei, care arată o acţiune, o stare sau o însuşire a subiectului. ♢ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjecţie). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal şi un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecăţi care afirmă sau neagă ceva despre subiect. – Din fr. prédicat, lat. praedicatum.

predicát s. n., pl. predicáte

PREDICÁT ~e n. 1) gram. Parte principală a propoziţiei care atribuie subiectului o acţiune, o stare sau o insuşire. 2) log. Termen al unei judecăţi care afirmă sau neagă ceva despre subiectul acesteia. /<fr. prédicat, lat. praedicatum

PREDICÁT s.n. 1. Parte principală a propoziţiei care atribuie subiectului o acţiune, o stare, o însuşire. ♢ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ şi un nume predicativ. 2. Termen al unui raţionament care afirmă sau neagă ceva în legătură cu subiectul. ♦ (În logica simbolică) Element constitutiv al funcţiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. prédicat].