PRESUPÚNERE, presupuneri, s.f. Faptul de a presupune; ceea ce este admis în mod prealabil drept posibil, real, adevărat; supoziţie, ipoteză, presupus, presupoziţie. – V. presupune.

PRESUPÚNERE s. 1. (înv. şi pop.) prepus. (Tot felul de ~ îi trec prin cap.) 2. bănuială, ipoteză, prezumţie, supoziţie, (rar) presupus. (~ lui s-a adeverit.) 3. v. ipoteză.

presupúnere s. f., g.-d. art. presupúnerii; pl. presupúneri

PRESUPÚNER//E ~i f. 1) v. A PRESUPUNE. 2) Părere bazată numai pe faptele aparente; prezumţie; supoziţie; ipoteză. /v. a presupune

PRESUPÚNERE s.f. Faptul de a presupune; supoziţie, ipoteză. ♦ Lucru admis în prealabil ca adevărat. [< presupune].