PRÉTOR, pretori, s.m. 1. Magistrat roman cu înalte atribuţii judiciare (şi care adesea guverna o provincie romană). 2. (În vechea armată) Persoană numită pe lângă marile unităţi militare, cu atribuţii în poliţia administrativă şi juridică în timp de război. 3. (În vechea organizare administrativă a ţării) Şef al administraţiei şi al poliţiei într-o plasă, care reprezenta aici puterea centrală. – Din lat. praetor, -oris.

PRÉTOR s. (IST.) (prin Maram.) jurat. (~ într-o plasă.)

PRÉTOR s. v. pretoriu.

prétor s. m., pl. prétori

PRÉTOR ~i m. 1) (în Roma antică) Magistrat cu rang inferior celui de consul (care avea atribuţii judecătoreşti şi administrative). 2) Şef administrativ şi poliţienesc al unei plase. 3) Şef administrativ al unui sector al oraşului. /<lat. praetor

PRÉTOR s.m. 1. Înalt magistrat care avea un rang imediat inferior consulului în vechea Romă. 2. (În trecut) Persoană numită pe lângă marile unităţi militare, cu atribuţii în timp de război sau de mobilizare în poliţia administrativă şi judiciară. 3. Şeful administrativ al unei plăşi. [< lat. praetor, cf. fr. préteur].