PRILEJUÍ, prilejuiesc, vb. IV. Tranz. A permite, a da ocazia, a îngădui să se facă, să se întâmple etc. ceva; a favoriza; a da naştere, a produce, a cauza, a pricinui, a prileji. ♦ Refl. impers. A i se întâmpla cuiva ceva, a i se ivi o ocazie. – Prilej + suf. -ui.

PRILEJUÍ vb. v. întâmpla, nimeri, potrivi.

PRILEJUÍ vb. 1. a îngădui, a permite. (Întâlnirea a ~ un util schimb de opinii.) 2. (rar) a ocaziona. (Această împrejurare a ~ întâlnirea lor.) 3. v. stârni.

prilejuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. prilejuiésc, imperf. 3 sg. prilejuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. prilejuiáscă

A PRILEJU//Í ~iésc tranz. (sentimente, trăiri, acţiuni etc.) A face să se producă printr-un prilej. Mi s-a ~it o călătorie. /prilej + suf. ~ui