PRILÉJ, prilejuri, s.n. 1. Ocazie, împrejurare; moment oportun. ♢ Expr. (Înv. şi reg.) Vreme cu prilej = moment potrivit, favorabil. 2. Pretext, motiv. – Din bg. prilež.

PRILÉJ s. v. avere, avut, avuţie, bogăţie, bun, mijloace, pericol, primejdie, situaţie, stare.

PRILÉJ s. 1. v. ocazie. 2. v. împrejurare. 3. împrejurare, întâmplare, ocazie. (~ul a făcut ca ...) 4. motiv, ocazie, pretext, pricină, (înv. şi reg.) pofidă, (înv.) pricinuire, (înv., în Transilv.) podoimă. (Caută ~ de ceartă.) 5. v. cauză.

priléj s. n., pl. priléjuri

PRILÉJ ~uri n. 1) Situaţie favorabilă; circumstanţă avantajoasă; moment oportun; ocazie. 2) Cauză aparentă invocată de o persoană pentru a ascunde adevăratul motiv al acţiunilor sale; pretext; motiv. /<bulg. prilež