RĂSÚRĂ¹, răsuri, s.f. (Rar) Răzătură. – Ras² + suf. -ură.

RĂSÚRĂ², răsuri, s.f. 1. (Bot.) Măceş. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec.

RĂSÚRĂ³, răsuri, s.f. Cotă adiţională la dări, în ţările româneşti, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Et. nec. Cf. r a d e.

RĂSÚRĂ s. v. măceş, pilitură, răsătură, trandafir sălbatic.

RĂSURÁ vb. v. îmbujora, împurpura, înroşi, roşi, rumeni.

RĂSÚRĂ s. (BOT.; Rosa gallica) (reg.) ruxandră.

răsúră (măceş, larvă, impozit, răzătură) s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri

RĂSÚR//Ă¹ ~i f. 1) Specie de arbori spinoşi, cu flori roz sau albe şi cu fructe mici, roşii; trandafir sălbatic; măceş. 2) Arbore din această specie. 3) Larvă de efemeră. 4) la pl. Dureri pe care le simte lehuza după naştere. /Orig. nec.

RĂSÚR//Ă² ~i f. (în Moldova medievală) Impozit suplimentar din care se făcea remune-rarea slujbaşilor. /Orig. nec.