RECÉPŢIE, recepţii, s.f. 1. Operaţie de luare în primire a unui material sau a unei lucrări, pe baza verificării lor cantitative şi calitative. ♦ Serviciu într-o întreprindere hotelieră care are evidenţa persoanelor aflate în hotel, face repartizarea în camere a solicitatorilor etc. 2. (Tehn.) Primire a unei anumite forme de energie pentru a o transforma în altă formă de energie. 3. Reuniune, banchet cu caracter, festiv (În cercurile oficiale). 4. (înv.) Primire, întâmpinare (cu caracter ceremonios) a unui oaspete. ♢ Discurs de recepţie = discurs rostit într-o şedinţă solemnă de către un membru nou ales al unei academii. – Din fr. reception, lat. receptio.

Recepţie ≠ transmisie

RECÉPŢIE s. recepţionare. (Când e termenul de ~?)

recépţie s. f. (sil. -ţi-e), art. recépţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. recépţiei; pl. recépţii, art. recépţiile (sil. -ţi-i-)

RECÉPŢI//E ~i f. 1) Luare în primire a unor materiale pe baza verificării lor canti-tative şi calitative. Când e termenul de ~? 2) Serviciu dintr-un hotel care se ocupă de evidenţa şi cazarea oaspeţilor. 3) Reuniune cu caracter festiv, organizată cu un anumit prilej. 4) tehn. Primire a unei anumite forme de energie brută pentru a o transforma în energie utilizabilă. [G.-D. recepţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. réception, germ. Rezeption

RECÉPŢIE s.f. 1. Primire. ♦ Luare în primire a unui material sau a unei lucrări pe baza unor verificări calitative. 2. Prindere, captare de unde sonore sau electromagnetice. 3. Reuniune, banchet, primire cu caracter festiv. ♢ Discurs de recepţie = discurs de primire, de admitere ca membru la Academie. 4. Serviciu de primire a voiajorilor într-un hotel. [Gen. -iei, var. recepţiune s.f. / cf. fr. réception, lat. receptio].