RECEPTÁCUL, receptacule, s.n. Porţiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroşată, formând partea susţinătoare a florii, şi care adesea se prelungeşte, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptácol s.n.] – Din fr. réceptacle, lat.receptaculum.

RECEPTÁCUL s. v. pălărie.

receptácul s. n., pl. receptácule

RECEPTÁCUL ~e n. bot. Partea de sus, dilatată, a pedunculului, de care se prind organele unei flori. /<fr. réceptacle, lat. receptaculum

RECEPTÁCUL s.n. 1. Partea superioară lărgită a pedunculului floral al unei plante, unde se inserează organele de reproducere ale acesteia. 2. Formaţie anatomică care primeşte sau conţine ceva. ♦ (Fig.) Loc unde se adună, se înmagazinează ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. réceptacle].