REMÁRCĂ, remarce, s.f. Observaţie, constatare; notă, însemnare. – Din fr. remarque.

REMARCÁ, remárc, vb. I. Tranz. A observa; a băga de seamă; a releva. ♦ Refl. A se distinge, a se deosebi; a se evidenţia. – Din fr. remarquer.

REMÁRCĂ s. v. părere.

REMARCÁ vb. 1. v. observa. 2. v. constata. 3. v. semnala. 4. v. cunoaşte. 5. a se deosebi, a se distinge, a se evidenţia, a se ilustra, a se singulariza, (înv.) a se însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea lui ?) 6. v. afirma.

remarcá vb., ind. prez. 1 sg. remárc, 3 sg. şi pl. remárcă

remárcă s. f., g.-d. art. remárcei; pl. remárce

A REMARCÁ remárc tranz. 1) A distinge din restul elementelor de acelaşi fel; a scoate în evidenţă; a evidenţia, a reliefa; a releva; a vădi; a decela. 2) A aprecia printr-o remarcă. 3) A sesiza atrăgând atenţia; a observa. /<fr. remarquer

A SE REMARCÁ mă remárc intranz. (mai ales despre persoane sau despre mani-festările lor) A se distinge prin anumite trăsă-turi; a se evidenţia; a se afirma; a se impune; a decela; a se ilustra; a se distinge; a bria; a străluci. /<fr. remarquer

REMÁR//CĂ ~ce f. Observaţie cu caracter explicativ; enunţ care conţine un comentariu; notă. [G.-D. remarcei] / fr. remarque

!remárcă s.f.,g.-d. art. remárcii; pl. remárci

REMARCÁ vb. I. tr. A observa, a lua în seamă. ♦ refl. A ieşi în evidenţă, a se distinge. [P.i. remárc. / < fr. remarquer].

REMÁRCĂ s.f. Observaţie; notă, însemnare. [< fr. remarque].