REZISTÁ, rezist, vb. I. Intranz. A se împotrivi, a ţine piept; a opune rezistenţă; a nu ceda la acţiunea unor forţe din afară; a nu se lăsa învins, a se ţine tare. – Din fr. résister, lat. resistere.

REZISTÁ vb. 1. a se împotrivi, (înv.) a (se) nevoi. (Au ~ până la ultimul om.) 2. a se ţine. (A ~ bine până la sfârşitul cursei.) 3. a dura, a se păstra, a ţine. (O încălţăminte care ~ mult.) 4. a (o) duce, a ţine. (O haină care ~ la tăvăleală.)

rezistá vb., ind. prez. 1 sg. rezíst, 3 sg. şi pl. rezístă

A REZISTÁ rezíst intranz. 1) (despre per-soane) A manifesta tărie; a nu se lăsa învins. ~ în luptă. 2) (despre materiale) A nu se modifica sub acţiunea factorilor externi. /<fr. résister, lat. resistere

REZISTÁ vb. I. intr. A nu ceda loviturii unui alt corp. ♦ (Fig.) A se împotrivi, a nu ceda, a nu se lăsa învins. ♦ (Despre idei, afirmaţii etc.) A se menţine, a se susţine prin temeinicie. [P.i. rezíst. / < fr. résister, it., lat. resistere – a se ţine tare].