RUGINÍ, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. A se acoperi cu rugină (I 1), a se umple de rugină, a prinde rugină. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A căpăta o culoare galben-roşiatică asemănătoare cu a ruginii. 3. Refl. Fig. A deveni perimat, depăşit, a se învechi, a nu mai fi actual. – Din rugină.

RUGINÍ vb. v. oxida.

ruginí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ruginésc, imperf. 3 sg. rugineá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rugineáscă

A RUGIN//Í ~éşte 1. intranz. 1) (despre obiecte de metal) A se acoperi cu rugină; a se oxida. 2) (despre plante) A fi atacat de rugină. 3) fig. (despre vegetaţia de toamnă) A căpăta o culoare asemănătoare cu cea a ruginii; a deveni brun-roşcat. 2. tranz. A face să se acopere cu rugină; a oxida. Umezeala ~eşte metalele. /Din rugină

A SE RUGIN//Í se ~éşte intranz. pop. (despre concepţii, idei etc.) A nu mai fi actual; a se perima. /Din rugină