SIHÁSTRU, -Ă, sihaştri, -stre, s.m. şi f. 1. Om care trăieşte retras de lume în post şi rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoană care trăieşte izolată, retrasă de societate. ♦ Animal sălbatic bătrân care trăieşte singur. [Var.: sehástru, -ă s.m. şi f.] – Din ngr. isihastís.

SIHÁSTRU adj. v. izolat, retras, singur, sin-guratic, solitar.

SIHÁSTRU s. v. pustnic.

sihástru s. m., art. sihástrul; pl. siháştri, art. siháştrii

SIHÁ//STRU ~ştri m. 1) Călugăr care trăieşte într-un loc izolat de lume, petrecându-şi viaţa în post şi rugăciuni; pustnic; schimnic; ascet. 2) fig. Persoană care duce un mod izolat de viaţă. /<ngr. isihastrís