SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie faţă de Dumnezeu. ♦ Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. – Din sl. sŭmĕriti.

SMERÍ vb. v. căi, înjosi, ploconi, pocăi, regreta, umili.

SMERÍ vb. 1. v. umili. 2. a se pleca, a se supune, a se umili. (Se ~ în faţa divinităţii.)

smerí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. smerésc, imperf. 3 sg. smereá; conj. prez. 3 sg. şi pl. smereáscă

A SMER//Í ~ésc tranz. înv. A face să se smerească. /<sl. sumĕrjati

A SE SMER//Í mă ~ésc intranz. 1) A manifesta o atitudine de recunoaştere a superiorităţii sau puterii cuiva; a se pleca; a se închina. 2) rel. A se arăta plin de cucernicie. /<sl. sumĕrjati