SPIC, spice, s.n. 1. Inflorescenţă caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ♢ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, ţesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (şi de altă culoare), din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecaţi cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperişului casei. [Pl. şi: spicuri] – Lat. spicum.

ŞPIC s. v. lavandă, levănţică.

SPIC s. v. creastă, creştet, culme, pisc, vârf.

spic s. n., pl. spíce

SPI//C ~ce n. 1) Inflorescenţă caracteristică gramineelor, alcătuită din mai multe flori mici dispuse pe o axă centrală. ♢ A da în ~ a începe să formeze spicul, să se apropie de maturizare. ~ de zăpadă fulg de zăpadă rătăcit printre picăturile de ploaie. 2) Vârf al firelor de păr mai lungi din blana unor animale (având şi o culoare mai deschisă sau mai închisă decât a blănii). 3) Partea cea mai înaltă a unui deal, a unui munte sau a unui acoperiş. /<lat. spicum