SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuţit trupul (sau o parte a trupului) unei fiinţe, printr-o tăietură lungă şi adâncă. ♦ Tranz. şi refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcţiei de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spaţiul (cu iuţeală). 3. A sfâşia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

SPINTECÁ vb. v. diseca.

SPINTECÁ vb. 1. v. tăia. 2. a despica. (I-a ~ pântecele.) 3. a crăpa, a despica, a sparge, a tăia, (reg.) a sfărâma. (A ~ lemne pentru foc.) 4. a (se) despica, a (se) tăia. (Plugul ~ brazde adânci.) 5. a rupe, a sfâşia, (înv.) a sparge. (Îşi ~ hainele şi-şi smulgea părul.)

spintecá vb., ind. prez. 1 sg. spíntec, 3 sg. şi pl. spíntecă; conj. prez. 3 sg. şi pl. spíntece

A SPINTECÁ spíntec tranz. 1) A desface printr-o tăietură adâncă şi lungă (cu ceva ascuţit); a despica; a crăpa. 2) A ucide sau a răni cu o armă albă (cuţit, pumnal etc.); a tăia; a înjunghia. 3) (un material fibros) A tăia în lung. 4) (aerul, valurile etc.) A străbate cu o viteză deosebită; a despica; a tăia. /<lat. expanticare

A SE SPINTECÁ mă spíntec intranz. A face (concomitent) schimb de tăieturi lungi şi adânci (cu cineva). /<lat. expanticare