SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, subst. I. S.m. şi f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informaţii secrete privitoare la un stat şi să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândeşte, observă pe alţii (pentru a furniza cuiva informaţii). II. S.m. Lamă de oţel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea şi la verificarea jocului sau a distanţei dintre suprafeţele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. e s p i o n.

SPIÓN s. iscoadă, (prin Transilv.) verbuncaş, (înv.) cearşit, limbă, privitor. (A prinde un ~.)

spión s. m., pl. spióni

SPI//ÓN ~oánă (~óni, ~oáne) m. şi f. Persoană care face spionaj. [Sil. spi-on] /<it. spione, germ. Spion, fr. espion

SPIÓN, -OÁNĂ s.m. şi f. 1. Cel care face spionaj pentru un stat într-un alt stat. 2. Cel care pândeşte, observă pe alţii pentru a furniza cuiva informaţii; iscoadă. // s.m. Oglindă oblică instalată în faţa unei ferestre sau lentilă mică introdusă într-o uşă, prin care se poate vedea în afară fără a fi văzut. [Pron. spi-on, spi-oa-nă, var. şpion, -oană s.m.f. / < it. spione, cf. fr. espion].

ŞPIÓN, -OÁNĂ s.m. şi f. v. spion.