SPLENDOÁRE, splendori, s.f. Frumuseţe fără seamăn (şi plină de fast, de strălucire); strălucire, măreţie. ♦ (Concr.) Obiect, fiinţă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.

SPLENDOÁRE s. 1. v. frumuseţe. 2. v. grandoare. 3. măreţie, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 4. v. fast. 5. fast, lux, măreţie, pompă, somptuozitate, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 6. frumuseţe, minunăţie, minune, (pop. şi fam.) mândreţe, (Transilv.) mândrenie, (prin Ban.) mândrulenie. (O ~ de fată.) 7. v. glorie.

splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, fiinţe) pl. splendóri

SPLEND//OÁRE ~óri f. 1) Frumuseţe splendidă. În toată ~oarea. 2) Lucru splendid. /<fr. splendeur, lat. splendor

SPLENDOÁRE s.f. Frumuseţe fără seamăn; strălucire, măreţie. [Cf. fr. splendeur, lat. splendor].