GLÓRIE, glorii, s.f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obţinut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însuşiri excepţionale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.

GLÓRIE s. 1. grandoare, măreţie, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul de ~ al neamului.) 2. cinste, cinstire, elogiu, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Să aducem ~ eroilor patriei.) 3. v. fală. 4. v. celebritate. 5. (concr.) celebritate, (înv.) ilustraţiune. (A ajuns o ~ a medicinei.)

glórie s. f. (sil. -ri-e), art. glória (sil. -ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (sil. -ri-i-)

GLÓRI//E ~i f. 1) Apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calităţi deosebite; recunoaştere unanimă; faimă; renume; popularitate. 2) Faimă de care se bucură cineva datorită meritelor sale; slavă; strălucire; splendoare. 3) Persoană de mare valoare. [G.-D. gloriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. gloria

glórie s.f. 1. Strălucire, renume prin virtuţi excepţionale; onoare, slavă. 2. Om deosebit de valoros; celebritate. 3. Aureolă luminoasă în formă de fascicul radial (în pictură, sculptură, decoraţie), simbolizând sfinţenia. (< lat., it. gloria)

GLÓRIE s.f. 1. Strălucire, renume obţinut prin virtuţi excepţionale; onoare, slavă. 2. Persoană deosebit de valoroasă. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. gloria, cf. it. gloria].