STÂNJENÍ, stânjenésc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se ruşina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).

STÂNJENÍ vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.

STÂNJENÍ vb. v. jena, ruşina, sfii.

stânjení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stânjeneáscă

A STÂNJEN//Í ~ésc tranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu

A SE STÂNJEN//Í mă ~ésc intranz. A avea timiditate sau emoţie; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se ruşina. /<sl. sutenženu