STRĂDUÍ, străduiesc, vb. IV. Refl. A depune multe eforturi ca să realizeze ceva; a se sili, a se căzni. – Din sl. stradati.

STRĂDUÍ vb. v. chinui, suferi.

STRĂDUÍ vb. 1. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. şi pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sârgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osârdnici, a (se) osârdui, a se volnici, (fig.) a se sfărâma. (Se ~ ca să rezolve problema.) 2. a (se) lupta, a se sforţa, a se sili. (Se ~ să împiedice răul.) 3. a căuta, a încerca, a se sili, (pop.) a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi. (~ te să fii amabil!) 4. a se forţa, a încerca, a se sforţa, a se sili. (Se ~ să-i câştige bună-voinţa.)

străduí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. străduiésc, imperf. 3 sg. străduiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. străduiáscă

A SE STRĂDU//Í mă ~iésc intranz. A depune multă silinţă sau osteneală. /<sl. stradati