SUNĂTOÁRE s.f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina şi frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene şi cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniţă; c) măselariţă; d) suliţică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător).

SUNĂTOÁRE s. v. clocotici, măselariţă, suliţică, vocală.

SUNĂTOÁRE s. (BOT.) 1. (Hypericum perforatum) pojarniţă, (reg.) drobişor, fălcăţea, harnică, închegătoare, pojar, pojarnică, sunaică, şerlai, zburătoare, barba-lupului, buruiană-de-năduf, crucea-voinicului, floare-de-năduf, floare-galbenă, iarba-crucii, iarba-lui-sf.-Ioan, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcăţii, osul-iepurelui, sovârf-galben. 2. (Hypericum maculatum) (reg.) fălcăţea, lujerică, merişor, sovârvariţă, suliţică, brâncuţă-de-pisică, iarba-spaimei, trifoi-căpresc. 3. (Crepis rhocadifolia) (reg.) barba-lupului, găină-părăsită. 4. (Crepis foetida) (reg.) măselar, pojarniţă, barba-lupului, lăptuca-iepurilor.

sunătoáre s. f., g.-d. art. sunătórii

SUNĂTOÁRE f. Plantă erbacee cu tulpină dreaptă, cu numeroase flori galbene-aurii, având diferite întrebuinţări în medicină; pojarniţă. /<lat. sanataria