TICĂLOŞÍE, ticăloşii, s.f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârşăvie, ticăloşenie, josnicie. 2. (Înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. -ie.

TICĂLOŞÍE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.

TICĂLOŞÍE s. abjecţie, fărădelege, infamie, josni-cie, mişelie, mârşăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) sceleraţie, (pop. şi fam.) parşivenie, (pop.) becisnicie, blestemăţie, scârnăvie, spurcăciune, (reg.) mârşăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăţie, necurăţire, păgânătate, păgânie, verigăşie, (fig.) murdărie. (A comis o mare ~.)

ticăloşíe s. f., art. ticăloşía, g.-d. art. ticăloşíei; pl. ticăloşíi, art. ticăloşíile

TICĂLOŞÍ//E ~i f. 1) Stare de ticălos; decădere morală. 2) Faptă de ticălos; josnicie; mârşăvie; abjecţie. [G.-D. ticăloşiei] /ticălos + suf. ~ie