TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, ruşions; (despre însuşirile sau acţiunile oamenilor) care dovedeşte, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.

Timid ≠ dezgheţat

TIMÍD adj. ruşinos, sfiicios, sfios, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pâşin, (înv.) sfieţ. (Ce copil ~!)

TIMÍD adj. v. modest.

timíd adj. m., pl. timízi; f. sg. timídă, pl. timíde

TIMÍ//D ~ dă (~ zi, ~ de) 1) (despre persoane) Care manifestă lipsă de îndrăzneală; sfios; ruşinos. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de siguranţă şi curaj; fără siguranţă şi curaj. Protest ~. /<lat. timidus, fr. timide

TIMÍD, -Ă adj. Lipsit de îndrăzneală; lipsit de încredere în sine; sfios, ruşinos. ♦ (fig.) Delicat, plăpând. [Pl. -izi, -ide. / < fr. timide, cf. lat. timidus].