TRÉCERE, treceri, s.f. 1. Faptul de a (se) trece. ♢ Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcţie amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. ♢ Trecere de nivel = loc de intersecţie la acelaşi nivel între o cale ferată şi o şosea. 2. Fig. Consideraţie sau autoritate de care se bucură (şi de care se foloseşte) cineva; influenţă. ♢ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi preţuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde uşor. – V. trece.

TRÉCERE s. 1. v. deplasare. 2. v. treacăt. 3. v. tra-versare. 4. (TEHN.) pasaj. (~ într-un proces tehnologic.) 5. v. pasaj. 6. escaladare. 7. v. trans-mitere. 8. v. băgare. 9. v. pătrundere. 10. v. intrare. 11. v. repartizare. 12. v. înregistrare. 13. scurgere. (~ timpului.) 14. v. tranziţie. 15. v. transformare. 16. v. încetare. 17. v. promovare. 18. v. influenţă. 19. v. autoritate. 20. v. apreciere.

trécere s. f., g.-d. art. trécerii; pl. tréceri

TRÉCER//E ~i f. 1) v. A TRECE. ♢ În ~ a) trecând spre altă ţintă; b) în treacăt; în grabă. ~ din viaţă moarte; deces. 2) Loc care serveşte pentru a trece. ♢ ~ de nivel loc unde se întretaie o cale ferată şi o şosea, aflate la acelaşi nivel. 3) Consideraţie de care se bucură cineva; influenţă. ♢ A avea ~ a se bucura de autoritate. Cu ~ influent. /v. a trece

trecere la fapte, actionare

trecere la fapte