TURÁ, turale, s.f. Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte şi pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Faţa monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura.

TÚRĂ¹, ture, s.f. 1. Totalitatea salariaţilor care lucrează în acelaşi timp şi după acelaşi program într-o întreprindere sau instituţie în care se lucrează cu mai multe schimburi; schimb. ♦ Intervalul de timp cât lucrează o tură¹ (1). 2. (Rar) Tur¹ (1). 3. (Înv. şi reg.) Rişcă. – Din fr. tour.

TÚRĂ², ture, s.f. Piesă, în formă de turn, la jocul de şah; turn (2). – Din fr. tour.

TÚRĂ s. turn. (~ la jocul de şah.)

TÚRĂ s. 1. v. schimb. 2. v. tur. 3. raită, tur, (reg.) otrocol. (Fac o ~ prin oraş.)

turá s. f., art. turáua, g.-d. art turálei; pl. turále

túră (schimb, piesă de şah) s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre

ţúra interj.

TURÁ ~le f. înv. 1) Monogramă a sultanului turc, care se imprima pe documente şi pe monede. 2) Imagine simbolică; emblemă. 3) Parte a unei monede, pe care este imprimată efigia. /<turc. tura

TÚRA-: ~-vÚra interj. (se foloseşte pentru a reda pălăvrăgeala, vorba lungă şi fără rost). ♢ Ce mai ~-vura ce mai vorbă în zadar. /Onomat.

TÚR//Ă¹ ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care lucrează împreună într-o întreprindere în acelaşi interval de timp. 2) Interval de timp cât lucrează împreună un colectiv de oameni, până la înlocuirea lui cu alt colectiv similar. /Din ture (pl. de la tur)

TÚR//Ă² ~e f. Piesă la jocul de şah reprezentând un turn crenelat, care poate fi mişcată numai în linie dreaptă şi în două direcţii; turn. /<fr. tour

TURÁ², turéz, vb. I. Tranz. A mări turaţia unui motor. (< turaţie)