TURN, turnuri, s.n. 1. Construcţie prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcţii. ♢ Turn de răcire = construcţie de lemn, de piatră, de beton armat etc. în care apa dintr-o instalaţie termică complexă cedează o anumită cantitate de căldură, transmiţând-o aerului înconjurător. Turn de sondă = turlă (2). Turn de extracţie = construcţie de suprafaţă situată deasupra gurii unui puţ de mină şi prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ♢ Expr. Turn de fildeş, denumeşte izolarea de viaţă, de realităţile înconjurătoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coş de fabrică. 2. Tură². – Din germ. Turm.

TURN s. 1. foişor. (~ de pază.) 2. (IND.) turn de sondă v. turlă. 3. v. tură.

turn s. n., pl. túrnuri

TURN ~uri n. 1) Construcţie înaltă cu secţiune transversală mică, ridicată separat sau în cadrul unui complex arhitectural. ♢ ~ de apă turn folosit drept rezervor de apă. ~ de răcire răcitor de apă dintr-un circuit închis al unei instalaţii termice. ~ de fildeş simbol al izolării de realitate. 2) Piesă la jocul de şah reprezentând un turn crenelat care poate fi mişcat numai în linie dreaptă şi în două direcţii; tură. /<germ. Turn

TURN¹ s.n. 1. Construcţie de zidărie, de beton etc., de înălţime relativ mare în raport cu dimensiunile bazei. ♢ Turn-lanternă = turn susţinut de patru arce mari şi străpuns de goluri prin care se asigură iluminatul unei biserici, care se înalţă deasupra careului transeptului; turn de fildeş = expresie arătând izolarea unui scriitor, artist etc., de realităţile înconjurătoare. 2. (Şah) Tură². [< germ. Turn].

TURN² s.n. (Geol.) Formă de relief proeminentă, izolată, cu aspect prismatic, formată din calcare, conglomerate şi alte roci. [Cf. germ. Turn, fr. tour].