ULTRAGIÁ, ultragiez, vb. I. Tranz. A insulta pe un reprezentant al autorităţii în exerciţiul funcţiunii, a comite un ultraj; p. gener. a jigni, a insulta, a ofensa etc. (grav) pe cineva [Pr.: -gr-a]. – Din ultragiu (după fr. outrager).

ULTRAGIÁ vb. v. jigni.

ultragiá vb. (sil. -gi-a), ind. prez. 1 sg. ultragiéz, 3 sg. şi pl. ultragiáză, 1 pl. ultragiém (sil. -gi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. ultragiéze; ger. ultragiínd (sil. -gi-ind)

A ULTRAGI//Á ~éz tranz. livr. (mai ales o persoană oficială aflată în exerciţiul funcţiunii) A insulta prin vorbe şi acţiuni ameninţătoare; a supune unui ultraj; a ofensa în mod grav. /Din ultragiu