UMÓR s.n. Înclinare spre glume şi ironii, ascunse sub o aparenţă de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinaţii; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilităţii şi absurdităţii laturilor unor situaţii în general fireşti. [Var.: humór s.n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. h u m o u r.

UMÓR s. 1. v. haz. 2. duh, haz, spirit, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.)

umór s. n.

UMÓR n. 1) Înclinaţie spre glumă şi ironie, ascunse sub o seriozitate aparentă. 2) Vorbă care exprimă o astfel de înclinaţie. /<fr. humeur, humour

UMÓR s.n. Înclinare spre glume care se ascunde sub o înfăţişare serioasă, severă, plină de ironie şi de neprevăzut. [Var. humor s.n. / < engl., fr. humour, cf. lat. humor – umoare].