URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ţine de oraş, privitor la oraş; orăşenesc. ♦ Fig. (Despre atitudinea sau modul de comportare al cuiva) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

URBÁN adj. orăşenesc, (livr.) citadin, (înv. şi reg.) târgoveţ. (Populaţie ~.)

URBÁN adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos.

urbán adj. m., pl. urbáni; f. sg. urbánă, pl. urbáne

URBÁN ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de urbe; propriu urbei; de oraş; orăşenesc; citadin. Construcţie ~ă. Transport ~. 2) Care denotă politeţe rafinată; caracterizat prin urba-nitate. Atitudine ~ă. /<fr. urbain, lat. urbanus