URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acţiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.

URGÉNŢĂ, urgenţe, s.f. Însuşirea, caracterul a ceea ce este urgent; situaţie care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ♢ Loc. adv. De urgenţă = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.

URGENTÁ vb. v. accelera.

URGÉNŢĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoşeală, (înv.) sârguială. (E mare ~ să ...)

urgentá vb., ind. prez. 1 sg. urgentéz, 3 sg. şi pl. urgenteáză

urgénţă s. f., g.-d. art. urgénţei; (situaţii) pl. urgénţe

A URGENT//Á ~éz tranz. (acţiuni, procese) A face să aibă loc sau să se producă mai repede; a grăbi; a accelera; a zori; a pripi; a precipita. /Din urgent

URGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter urgent. ~a deciziei. 2) Necesitate urgentă; situaţie urgentă. Măsuri de ~. ♢ De ~ cât mai repede; fără întârziere. [G.-D. urgenţei] /<fr. urgence