VÁTRĂ, vetre, s.f. 1. Un fel de platformă înălţată, amenajată în tinda caselor ţărăneşti, pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea; parte plană din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care susţine cuptorul sau soba în afară şi pe care se poate şedea sau dormi. ♢ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-şi putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit şi supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează şi unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se aşază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuinţă, aşezământ stabil, cămin, casă (părintească). ♢ Loc. adj. De vatră = care şi-a făcut gospodărie şi s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baştină, de origine. ♢ Expr. (Ieşit din uz) A lăsa (un ostaş) la vatră = a elibera (un ostaş) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei aşezări, al unei instalaţii etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construieşte sau unde se aşază ceva. ♢ Vatra satului = suprafaţa de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Porţiune de pământ, pe un câmp, care se deosebeşte de restul locului printr-o vegetaţie diferită sau prin absenţa vegetaţiei. Cf. alb. v a t r e.

VÁTRĂ s. v. duşumea, pardoseală, podea, prispă, scândură.

VÁTRĂ s. 1. cămin, cuptor, (prin Transilv.) cameniţă. (Vasul stă aşezat pe ~.) 2. (reg.) silişte. (~ a casei.) 3. (înv.) silişte. (~ a unui sat.)

vátră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. vétrei; pl. vétre

VÁTR//Ă vétre f. 1) Suprafaţă plană situată în partea de jos a cuptorului, prelungită în afară, pe care se trage jăraticul (şi pe care uneori se pregăteşte mâncarea). ♢ A-i lua (sau a-i vinde) şi cenuşa din ~ a-i lua totul; a nu-i lăsa nimic. A se prinde cu mâinile de ~ a ajunge la o stare materială foarte bună; a deveni bogat. A cădea musafir în ~ a fi musafir nepoftit şi nedorit. 2) Construcţie plană, înaltă şi lungă, care prelungeşte cuptorul sau soba în afară, pe care se poate dormi (mai ales iarna, când se face focul). ♢ A cloci pe ~ (sau a se muta de pe ~ pe cuptor) a-şi petrece vremea fără nici un rost; a trândăvi; a lenevi. A îmbătrâni pe ~ a rămâne fată bătrână; a nu se mărita. 3) Casă părintească; cămin. ♢ A fi lăsat la ~ a fi lăsat acasă; a fi demobilizat. A rămâne cu sluta în ~ a rămâne cu fata nemăritată. 4) Loc pe care se întemeiază o aşezare, o construcţie. ~a satului. ~a iazului. 5) Fâşie de pământ mai ridicată pe care se seamănă legume sau flori; strat; răzor. 6) Partea de jos a unei galerii de mină, ce constituie baza ei. 7) Parte a unui cuptor metalurgic, unde se aşază materialul care trebuie topit. [G.-D. vetrei; Sil. va-tră] /Cuv. autoh.