VÉRVĂ s.f. Însufleţire, avânt, imaginaţie, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăţie verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ♢ Expr. A fi în (sau in) vervă = a) a fi însufleţit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artişti etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve.

VÉRVĂ s. 1. vioiciune, volubilitate. (Vorbea cu o ~ inepuizabilă.) 2. v. patos.

vérvă s. f., g.-d. art. vérvei

VÉRVĂ f. Imaginaţie şi fantezie în vorbire; bogăţie de expresii. Orator cu ~. [G.-D. vervei] /<fr. verve

VÉRVĂ s.f. Însufleţire, bună dispoziţie; aflux verbal, bogăţie de idei care rezultă din această însufleţire. ♢ A fi în vervă = a fi însufleţit, avântat, volubil. [< fr. verve].