VIEŢUÍ, vieţuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. şi pop.) A se afla în viaţă, a fi viu; a trăi, a exista. A-şi procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi la un loc cu cineva; a convieţui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viaţă + suf. -ui.

A vieţui ≠ a muri

VIEŢUÍ vb. 1. v. trăi. 2. a exista, a fi, a trăi, (rar) a fiinţa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cât ~, omul învaţă.) 3. v. duce. 4. v. coabita. 5. a trăi, (rar) a mişca. (Nu mai ~!) 6. a trăi, a se ţine. (~ de azi pe mâine.)

vieţuí vb. (sil. vie-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. vieţuiésc, imperf. 3 sg. vieţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vieţuiáscă

A VIEŢU//Í ~iésc intranz. (despre fiinţe) 1) A se afla în viaţă; a fi viu; a trăi; a exista. 2) A fi stabilit într-un anumit loc; a locui. [Sil. vie-] /viaţă + suf. ~ui