VOCÁLĂ, vocale, s.f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ♢ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanţi situaţi la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.

VOCÁLĂ s. (FON.) 1. (înv.) glasnică, sunătoare. (Consoane şi ~e.) 2. vocală anterioară = vocală palatală, vocală prepalatală; vocală centrală = vocală medială; vocală medială = vocală centrală; vocală palatală = vocală anterioară, vocală prepalatală; vocală posterioară = vocală postpalatală, vocală velară; vocală postpalatală = vocală posterioară, vocală velară; vocală prepalatală = vocală anterioară, vocală palatală; vocală velară = vocală posterioară, vocală postpalatală.

vocálă s. f., pl. vocále

VOCÁL//Ă ~e f. 1) Sunet al vorbirii produs prin ieşirea liberă a curentului de aer din plămâni. 2) Semn grafic ce reprezintă un astfel de sunet. /<germ. Vokal, it. vocale, lat. vocalis

VOCÁLĂ s.f. Sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. [< it. vocale, lat. vocalis].